Adobe Post: Text pe poze, cu stil

Comment

https://post.adobe.com/

Dacă erați în căutarea unei aplicații care să transforme postările voastre online în unele mai atrăgătoare, Adobe Post are mari șanse să fie soluția perfectă.

Cei de la Adobe iau foarte în serios prezența lor pe mobile, iar numărul mare de aplicații disponibile pentru Android și iOS este doar încă un argument în această direcție. Cea mai recentă dovadă a acestui trend vine sub forma Adobe Post, un progrămel pe cât de simplu, pe atât de remarcabil și eficient.

În principiu, noua aplicație Adobe pentru smartphone-uri face parte din game Design Filters. Similară într-o oarecară măsură cu Instagram, prin prisma faptului că vă pune la dispoziție câteva filtre, partea fascinantă a sa este că, în loc să pune accentul pe efecte vizuale, se concentrează pe design-uri predefinite. În același timp, opțiunile de personalizare în detaliu sunt de asemenea prezente.

Întregul format este cât se poate de simplu. Introduceți o poză sau alegeți una dintre cele predefinite, tastați un mesaj, alegeți un font, o culoare și alte câteva elemente înainte să postați rezultatul final pe Facebook, Twitter sau alte rețele sociale. Nu vă oprește nimeni și să salvați o imagine din Adobe Post în galeria foto a aparatului. Dacă vă grăbiți, întreaga procedură poate dura maxim 30 de secunde, dacă nu 15.

Unele persoane s-ar putea să aibă o problemă cu Adobe Post pentru că nu include o colecție foarte mare de fonturi, dar cele care sunt incluse vă ajută foarte mult când vine vorba de transmiterea unui mesaj într-un format vizual. În plus, este foarte probabil să vă încânte că, în loc să pierdeți câteva minute pentru a căuta ce culori să folosiți la mesaj, pentru a se vedea foarte bine pe fundalul colorat, Post vă va recomanda mai multe combinații de culori și umbre ideal pentru contextul respectiv.

Pe lângă Voice și Slate, Post este cea de a treia aplicație creată de Adobe din seria de unelte pentru spus povește și transmis mesaje. În cazul în care sunteți tentați, nu ezitați să o descărcați din AppStore, cât timp mai este gratuită.

Minea Bogdan
Up Next

Related Posts

Discussion about this post